Skip links

Episodul 3 – Kenneth Frampton: cum devii modern intorcandu-te in acelasi timp la origini

Kenneth Frampton preia conceptul de regionalism critic și îl face cunoscut în textele sale, unul dintre cele mai cunoscute fiind capitolul pe această tema din cartea Modern Architecture – a Critical History.

Share

Kenneth Frampton preia conceptul de regionalism critic și îl face cunoscut în textele sale, unul dintre cele mai cunoscute fiind capitolul pe această tema din cartea Modern Architecture – a Critical History. Textele lui Frampton au o natură polemică față de cele ale lui Tzonis și Lefaivre care prezintă aspecte mai degrabă istorice ale regionalismului.

Una din întrebările de la care pornește discursul lui Frampton este : ”cum devii modern întorcându-te în același timp la origini”  și este extrasă dintr-un text  al filosofului francez Paul Ricouer, text cu care, de altfel, și începe unul dintre cele mai cunoscute  pasaje ale  teoreticianului  britanic despre regionalismul critic. 

După cum şi este prezentat, scopul regionalismului critic este  acela de a produce  o arhitectură specifică mediului/regiunii  în care este amplasată însă fără a pastișa elemente ale arhitecturii vernaculare, și de asemenea, fără a cădea în capcana unei atitudini sentimentale. Este un act critic și conștient de recuperare. De asemenea, se subliniază faptul că regionalismul critic nu este un stil bine definit,  ci mai degrabă o categorie  care urmărește anumite trăsături / atitudini comune.

Frampton  propune o atitudine de rezistență în fața tehnologiei folosite necritic şi consumist, prin reevaluarea moștenirii moderne pe care o reinterpretează prin prisma principiilor culturii tectonice. Soluția tinde spre  o arhitectură rezultată ca un răspuns firesc la caracteristicile sitului pe care este construită, caracteristici cum ar fi clima, forma terenului sau lumina naturală specifică zonei. O clădire la care problemele legate de iluminat sau reglare a temperaturii interioare sunt rezolvate strict cu ajutorul aparatelor (iluminat artificial sau aer condiționat) pierde exact acele caracteristici ale fațadei sau ale planului care o făceau specifică unui anumit loc și unei anumite culturi. De asemenea o clădire ”sigilată” in mod ermetic și a cărei temperatură interioară este reglată în mod artificial este incapabilă să răspundă variațiilor climatice ale mediului exterior.

Frampton susține noțiunile de rezistență și ”ariergardă” prin semnalarea școlilor ”marginale” (locale) de arhitectură a căror contribuție în dezvoltarea unei arhitecturi cu specific local o evidențiază. Școala de arhitectură este văzută ca instituție culturală și pedagogică cu importanță sporită. Nu este vorba de o școală în sensul propriu al cuvântului, ci mai degrabă o regiune/zonă în care s-a propagat un anumit stil de a face arhitectură, stil care a pornit de la un arhitect sau un grup de arhitecți influenți. Exemplele oferite de Frampton sunt ”școala” ticineză a lui Mario Botta, arhitectura Palladiană din zona Veneto, stilul caselor din preerie ale lui Wright sau arhitectura din Porto care îl are printre personajele centrale pe Alvaro Siza.

Pentru a  înţelege cât mai bine acest tip de discurs,  trebuie evidenţiate perechile de termeni aflați în opoziție : spațiu abstract vs. locuri concrete, tipologii existente vs. partiuri universale,   topografie diferenţiată vs. nivelare ori tabula rasa, tectonic-arhitectural vs. scenografic, artificial vs. natural, vizual vs. tactil, etc.  Frampton pune un important accent pe ideea de cultură locală, în opoziţie cu civilizaţia universală, pe semnificația culturală a arhitecturii și pe posibilitatea folosirii mâinii de lucru și tehnicilor de construcție locale. 

 

Explorează
Trage